Bine ai revenit! Aboneaza-te la toate noutatile prin email , RSS sau Twitter !

Săpatămâna trecută am intrat împreună în universul Larei Fabian și ne-am lăsat înduioșați de vocea sa blândă și caldă. În acest weekend vreau să ne aducem aminte de muzica bună a anilor 60′-70′ și să le oferim o mică lecție acestor pseudoartiști care domină mediul mainstream. Când vorbești despre muzica hippie și generația flower-power trei mari nume trebuie să ai în cap: Janis Joplin, Jimi Hendrix și Jim Morrison. În această ediție de CLAssIC WeeKEND vom discuta despre una dintre cele mai distinctive voci pe care le-a avut industria muzicală vreodată: Janis Joplin, glasul inconfundabil al generației hippie.

Janis Lyn Joplin s-a născut pe 19 ianuarie 1943 într-un mic oraș industrial din Texas, numit Port Arthur (cunoscut pentru tradiția avută în rafinarea petrolului, dar și pentru conservatorismul/strictețea locuitorilor săi). Având o mamă secretară în învățământ și un tată inginer, micuța Janis a copilărit alături de cei doi frați ai săi: Michael și Laura într-un mediu familial destul de rigid. Era nevoită să meargă la biserică împreună cu mama sa, care spera că aceasta va trăi “visul american”. Totuși, în adolescență viața viitoarei cântărețe s-a schimbat radical – nesimțindu-se atrăgătoare din punct de vedere fizic și suferind de acnee vulgară – aceasta și-a pierdut încrederea în sine și a devenit o persoană retrasă.

La liceu se îmbrăca exclusiv în haine negre, înjura frecvent și folosea gesturi vulgare; cu cât “rebeliunea” sa a crescut, cu atât lipsa de respect a colegilor săi a devenit mai mare. Janis era adesea batjocorită și molestată de către elevii de vârsta sa, iar toate aceste traume au lăsat răni și cicatrice adânci în sufletul aspirantei cântărețe. Totuși, odată cu trecerea timpului Joplin s-a integrat într-un mic grup de “excluși care se auto-excludeau”, alături de care se simțea liberă, își putea exprima sentimentele după bunul plac. Acești prieteni erau pasionați de muzica blues pe care o cântau persoanele de culoare precum Bessie Smith sau Lead Belly, pasiune pe care a îmbrățișat-o și Janis la scurt timp. Gașca avea obiceiul să călătorească foarte mult, în căutarea unor mici pub-uri în care era interpretată muzica blues, genul care îi intrase adânc în sufletul lui Joplin și a facut-o să visese că într-o bună zi ea însăși va urca pe o scenă și își va cânta amarul.

Faptul că făcea parte din grupul “exclușilor care se auto-excludeau” i-a determinat pe colegii tinerei artiste să o ridiculizeze și mai mult, având în vedere că era… diferită. Tot ce își dorise Janis în adolescență era să fie acceptată așa cum era ea și să aibă prieteni; din această cauză și-a părăsit orașul natal în anul 1962 și s-a înscris la cursurile Universității din Texas. Ajunsă în pragul vârstei de douăzeci de ani, tânăra interpretă a întâlnit diverși muzicieni în Texas, însă nu s-a adaptat pe deplin nici în această nouă instituție. Răutățile din partea colegilor, cele care i-au traumatizat copilăria, au urmărit-o și la colegiu… Totul a culminat cu seara în care Janis a primit din partea studenților din campus titlul de “Ugliest Man on Campus” (în lb. română – “Cel mai urât bărbat din campus”).

Dezamăgită și disperată, Joplin a părăsit statul Texas în căutarea faimei, iar locul potrivit la vremea respectivă era San Francisco. Aici lucrurile merg strună pentru tânăra cântăreață, care reușește să susțină mici concerte și recitaluri în barurile și cafenelele locale, lucru care a ajutat-o să își formeze un nume în muzica blues underground. Deși din punct de vedere muzical lucrurile mergeau destul de bine, Janis se simțea mai singură ca niciodată, iar în anul 1965 devenea dependentă de droguri ușoare. Un an mai târziu se mută în Haight Ashbury, unde întâlnește formația Big Brother and the Holding Company; a fost “dragoste” la prima audiție – negativele puternice ale grupului, acompaniate de vocea guturală a lui Janis… era combinația perfectă.

În această formulă ei și-au făcut un nume în industria americană, iar faima părea să o tulbure pe Joplin, care își injecta heroină, consuma droguri psihoactive (precum canabisul) și avea probleme cu alcoolul. “Relația” sa cu Big Brother and the Holding Company s-a răcit în timp, din cauza presei, care punea presiune asupra instrumentiștilor numindu-i “nedemni de o asemenea solistă”. Problemele s-au complicat în momentul în care băieții au invitat-o pe Janis să înregistreze primul lor album de studio.

În august 1967 începe comercializarea albumului de debut marca Janis Joplin & Big Brother and the Holding Company – care poartă numele proiectului – material discografic ce nu s-a bucurat de succesul scontat, clasându-se de-abia pe poziția cu numărul șaizeci în clasamentul Billboard 200. Totuși, criticii au aplaudat debutul grupului și i-au îndemnat să își continue cariera, în ciuda presiunii făcute de către presă. În vara lui 1968 este lansat discul Cheap Trills, compoziție care a obținut succes comercial instant, fiind vândute peste un milion de exemplare în doar o lună de la lansare. Pe acest material discografic au fost incluse piese care în prezent sunt numite “clasice”, cele mai relevante fiind “Summertime”, “Piece of My Heart” (așa suna un hit în Billboard la vremea respectivă) și “Ball and Chain”. Deși se aflau pe culmile succesului, problemele din interiorul formației au determinat-o pe Janis să părăsească proiectul la finele anului 1968. Astfel își lua rămas bun de la cea de-a doua familie, prietenii care o înțeleseseră și acceptaseră exact pentru felul său de a fi.

În prima parte a anului 1969 Janis a pus bazele propriului său grup muzical, care purta numele Kozmic Blues Band. La vremea respectivă se specula că interpreta concedia săptămânal câte un membru al formației, neștiind cum să managerieze întregul proiect. De asemenea, dependența lui Joplin de droguri se agravase vizibil, ea cheltuind zilnic 200 $ pe doze de heroină și droguri halucinogene; nici problema sa cu alcoolul nu încetase, ci se intensificase îngrijorabil. Pentru a promova formația, Janis a participat la renumitul festival Woodstock din august 1969. Artista a urcat pe scenă într-o stare avansată de ebrietate, iar publicul era îngrijorat că aceasta o să se împiedice sau o să cadă. Totuși, interpretarea sa a fost una reușită și a rămas în memoria fanilor chiar și în prezent.

Mult așteptatul album al proiectului Kozmic Blues a fost lansat in septembrie 1969, iar lansarea acestuia a fost mediatizata intens de presa americana, care ii sugera lui Janis sa se intoarca la formatia Big Brother and the Holding Compan, spunând că noul stil nu este pe placul vechilor săi fani. Discul, intitulat I Got Dem Ol’ Kozmic Blues Again Mama!, a primit discul de aur în SUA la mai puțin de două luni de la lansare, iar piese precum “Work Me, Lord”, “Maybe” sau “Try (Just a Little Bit Harder)” se bucurau de succes în rândrile ascultătorilor.

În ciuda succesului comercial, Janis era profund deranjată de afirmațiile presei, iar persoana care fusese maltratată în adolescență își găsea acum refugiul din ce în ce mai des în alcool și heroină, combinându-le frecvent. Pe parcursul anului 1969 Joplin a susținut un turneu alături de formația Kozmic Blues, atât în America de Nord, cât și în Europa, iar odată cu sosirea iernii proiectul se destrăma, ultimul concert având loc la arena Madison Square Garden din New York.

În februarie 1970 Janis a pornit într-o excursie în Brazilia, alături de câțiva prieteni apropiați care au ajutat-o să lupte împotriva dependenței de heroină și alcool. Totuși, la întoarcerea în SUA interpreta și-a reluat vechiurile obiceiuri, iar David George Niehaus, iubitul său de la acea vreme, a părăsit-o. Pentru a doua oară în cariera sa Joplin punea bazele unui nou proiect, intitulat de această dată Full Tilt Boogie Band, care (spre surprinderea sa) a fost primit cu aplauze atât de critici, cât și de public. Dependența interpretei de heroină începea să scadă, iar lista sa de concerte devenea din ce în ce mai mare.

Fiind pe culmile succesului, Janis făcea un anunț surpriză în iunie 1970, spunând că se va reîntoarce în orașul său natal, unde va participa la reuniunea de zece ani de la terminarea liceului. Fiind întrebată într-o emisiune dacă era o fată populară în adolescență, aceasta afirma următoarele despre foștii săi colegi: “[they] laughed me out of class, out of town and out of the state”. Două luni mai târziu Joplin a participat la mult așteptata reuniune, unde a vrut să le arate celor care o batjocoriseră că și-a făcut un nume demn de respect. Îmbrăcată în cele mai fine haine și purtând atât de multe bijuterii încât arăta precum “o târfă babiloniană” (conform revistei Rolling Stone), cântăreața a fost renegată încă o dată de cei care o umiliseră în copilărie. Dezamăgită și înfuriată Janis a susținut ultimul concert din viața sa la 12 august, fiind însoțită de Full Tilt Boogie Band.

Încurajată de reacția publiclului, Janis a început înregistrarea unui nou album de studio la finele verii anului 1970. Discul avea să conțină mai multe piese care defineau sentimentele sale pentru Seth Morgan, un tânăr scriitor cu care se logodise în luna septembrie. Cântăreața a vizitat studiourile de înregistrări Sunset Sound la data de 3 octombrie pentru a asculta un negativ al piesei Buried Alive in the Blues, pentru care avea să înregistreze partea vocală în următoarea zi. “Vizita” a decurs bine, iar Janis părea plină de viață și dornică să lanseze nou album… Colegii și totodată prietenii săi din formația Full Tilt Boogie Band au devenit îngrijorați pe 4 octombrie, având în vedere că interpreta nu ajunsese la studiouri deși avea o sesiune de înregistrări programată.

Managerul proiectului de la vremea respectivă, John Cooke a condus disperat până la noua locuință a lui Janis, care își închiriase o cameră în hotelul Landmark Motor. Ajuns în fața imobilului acesta a zărit Porsche-ul pictat al interpretei, iar în momentul în care a intrat în apartamentul interpretei a descoperit trupul neînsuflețit al acesteia zăcând pe podea. Conform medicilor, moartea sa a survenit din cauza unei supradoze de heroină, asociată cu efectele secundare ale alcoolului. Albumul pentru care a lucrat atât de mult a fost lansat postmortem, sub numele Pearl și conține piese de calitate precum “Me and Bobby McGee” (așa suna un #1 hit în Billboard Hot 100 acum treizeci de ani), “Cry Baby” sau “Mercedes Benz”.

Ei bine, având în vedere că Janis Joplin a trăit doar douăzeci și șapte de ani și a murit în plină glorie sunt foarte multe lucruri de discutat. Imaginea sa a fost asociată recent cu cea a lui Amy Winehouse (despre care se spunea că este o voce deosebită, care va muri înainte de a împlini 30 de ani, asemeni lui Joplin). Eu sper să nu se întâmple acest lucru, având în vedere că după moartea lui Janis nu a răsărit nici o cântăreață care să aibă măcar 50% din farmecul său vocal … și au trecut 40 de ani.

Adevăratele talente trebuie apreciate la adevărata lor valoare în timpul vieții, nu după ce ne-au părăsit. Sper ca prin intermediul acestui articol să le fi adus un zâmbet nostalgic în colțul gurii celor care o știau pe Janis, iar pe cei care habar nu au cine a fost sper că i-am făcut să “vadă” cum arăta o celebritate acum câteva decenii. Talent pur, lipsit de orice fel de campanie de marketing, costumații ciudate și videoclipuri de 10 minute.

P.S. – știu vouă vă plac joculețele. Așadar… aici aveți un mic teaser pentru ClassIC WeeKEND-ul de săptămâna viitoare. Știți despre cine e vorba sau nu?

Articole similare