Bine ai revenit! Aboneaza-te la toate noutatile prin email , RSS sau Twitter !

Nu stiu altii cum sunt , dar eu cand ma gandesc la ecranizari dupa jocuri video, simt cum inima mi se face mica, mica  de teama inca unui idol video ce va muri in mainile unui regizor cu un nume in genul Uwe Boll Boll care ar fi capabil sa transforme pana si o capodopera de scenariu intr-o mizerie de pelicula incapabila sa stranga intr-o sala mai mult de 2-3 spectatori.

Si cand personajul ce va fi macelarit este Max Payne, unul dintre cele mai pregnante nume din industira jocurilor si din adolescenta mea plina de explozii impuscaturi si enigme virtuale nerezolvate parca tristetea devine si mai apasatoare.

Mi-am spus in mintea mea: “Iata inca o moarte prematura” si am pasit temator in sala de cinematograf pentru a asista la deflorarea unuia dintre cele mai bune jocuri de actiune din toate timpurile si trebuie sa spun ca mare mi-a fost surpriza cand am descoperit ca ecranizarea Max Payne nu este o pelicula menita sa se vanda datorita unui nume ci un film extraordinar, cel putin unul destul de bun.

Voi incepe cu atmosfera: regizorul John Moore a fost capabil sa introduca spectatorul intr-un mediu leit celui din joc, intr-o lume de un negru mormantal ce reflecta starea de spirit a lui Max si apasarea continua ce nu-i permite sa se odihneasca pana in momentul in care il va prinde pe criminalul sotiei sale. Inca de la inceput ai acea senzatie pregnanta de claustrofobie, te simti cuprins de teama intr-un univers in care nu ti se ofera nici o scapare, singura solutie fiind sa mergi inainte incercand sa gasesti un drum ce sa te poarte intr-un loc mai bun. Dezolarea ce planeaza asupra intregii actiuni este atat de apasatoare incat atunci cand totul ia sfarsit parca simti ca o mare greutate ti-a fost ridicata de pe suflet fara sa poti totusi sa identifici exact motivul.

Povestea, desi nu ramane fidela jocului, explorand si alte posibilitati, ofera inca o multime de elemente caracteristice Max Payne fara a se lasa insa limitata de universul virtual, cautand parca o personalitate proprie ce sa-i confere individualitate.

Scenele de actiune insa respecta in mare parte jocul, mai putin vestitul bullet time, care nu este prezentat in aceasta pelicula in mod direct, totusi partea de actiune este de-a dreptul exploziva, asa cum ar sta bine oricarui film ce vrea sa-ti pompeze adrenalina in organism.

Distributia este in mare parte pe gustul meu, dintre actori ii amintesc pe: Mark Wahlberg, Beau Bridges si Ludacris care demonstreaza ca trecerea de la rap la actorie nu este dificila. Totusi, rolul Monei Sax l-as fi vazut interpretat de o prezenta feminina mai voluptoasa decat Mila Kunis, dragalasenia ei parand pe alocuri sa contrasteze cu senzatia generala a filmului.

As tinde sa spun ca Max Payne este un film extraordinar si as avea constiinta impacata cu aceasta decizie daca scenariul n-ar da dovada de atatea scapari pe final. Cu cat iminentul sfarsit se apropie, cu atat legaturile dintre scene devin in mod logic din ce in ce mai intangibile pentru ca in final sa se piarda in eter dintr-un simplu considerent financiar, pastrandu-l viu pe Max Payne ce a fost deja impuscat de nenumarate ori doar pentru a-l aduce intr-o viitoare continuare. Totusi, ma vad nevoit sa spun:” Sunt si ei oameni si au nevoie de bani ca sa traiasca” .

In concluzie, Max Payne este cea mai buna ecranizare pana in prezent a unui joc video  si in pofida unor scapari din scenariu este un film foarte bun, cu o atmosfera monumentala si cu un fel de a te introduce in atmosfera deosebit care in loc sa crucifice un personaj memorabil, ii extinde universul.

Recomand calduros sa mergi la acest film pentru ca merita clar si in acest sens, iti urez vizionare placuta.

Articole similare