Bine ai revenit! Aboneaza-te la toate noutatile prin email , RSS sau Twitter !

Daca eu spun film cu Adam Sandler, care este primul lucru la care te duce gandul? Probabil ca raspunsul este o comedie spumoasa care sa-ti provoace crampe musculare abdominale pentru o saptamana. Si probabil ca daca iti voi spune ca You don’t mess with the Zohan este un asemenea film te vei gandi ca din nou vei avea parte de o super comedie. Numai ca pana acum filmele cu Adam Sandler mai prezentau si o alta dimensiune pe langa glumele adesea geniala. Era vorba de faptul ca filmele aveau o derulare fireasca si in general evidentiau o problema destul de serioasa din realitatea cotidiana cum ar fi comunitatile de homosexuali sau problemele invatamantului. Si You don’t mess with the Zohan incearca acest lucru abordand problema conflictului dintre evrei si palestinieni dar intr-un mod diferit iar firul narativ, cel care face povestea sa evolueze este atat de subtire incat din anumite unghiuri ar putea parea ca lipseste. Senzatia pe care mi-a lasat-o filmul de fata este ca am urmarit o insiruire de skit-uri amuzante pe aceeasi tema dar care nu au o legatura directa intre ele.

O importanta componenta a acestui film este sexul. Cam in orice comedie vei intalni trimiteri catre sex sau glume cu conotatie dar in You don’t mess with the Zohan s-a trecut de acest nivel. Trimiterea directa este evidenta iar sexul este o componenta activa a peliculei. Sincer sa fiu, cred ca pentru ca o comedie cu subiect central sexul sa fie buna, trebuie sa aiba multe refrinte catre sex, dar sa gaseasca o limita in care sa se opreasca undeva inainte de a deveni explicit sau daca tot devine explicit sa fie ceva ce sa poata fi apreciat si de alti spectatori decat cei ale peliculelor XXX cu fetis-uri.

Trecand peste aceste neajunsuri, povestea are foarte mult potential: cel mai bun soldat al armatei israeliene, Zohan se hotaraste ca nu vrea sa mai fie un fel de Rambo ci ca vrea sa-si inceapa o noua viata in America unde sa devina stilist. Si pentru ca lucrurile sa devina si mai amuzante, singurul loc unde reuseste sa se angajeze este salonul unei fete din Palestina.

Actorii din film sunt cam aceiasi cu care te-ai obisnuit prin toate productiile Happy Madison: Adam Sandler, John Torturro, Rob Schneider.

Coloana sonora este foarte Disco, vesela potrivita unui film amuzant, deci in privinta aceasta nu cred ca s-a dat gres.

Sincer sa fiu nici filmul nu mi se pare un esec total. Cu toate defectele sale, este mai bun decat jumatate din comediile facute pana acum insa, din pacate lui You don’t mess with the Zohan ii lipseste acea sclipire de geniu care dadea viata comediilor lui Sandler, oricat de ” nebune” ar fi fost ele.

Cu toate ca nu regert timpul petrecut urmarind acest film sau banii investiti intr-un bilet la cinematograf, pot spune ca sunt dezamagit deoarece You don’t mess with the Zohan nu a reusit sa ma prinda ca I now pronounce you Chuck and Larry, Happy Gilmore sau The Longest Yard (una dintre cele mai amuzante comedii din toate timpurile, reeditare a lui Mean machine).

O recomandare sincera ar fi sa nu dati banii pe el la cinematograf ci mai bine sa asteptati sa apara pe DVD si sa-l inchiriati.

Articole similare